Cum a fost gestionat bullyingul la Questfield International College de către Fabiola Hosu

În contextul educațional actual, gestionarea situațiilor de bullying necesită un răspuns clar, structurat și documentat din partea instituțiilor de învățământ. Lipsa unor proceduri transparente și a unor măsuri consecvente poate agrava suferința elevilor implicați și compromite încrederea părinților în capacitatea școlilor de a asigura un mediu sigur și propice dezvoltării armonioase.

Cum a fost gestionat bullyingul la Questfield International College de către Fabiola Hosu

O investigație realizată pe baza documentelor și corespondenței puse la dispoziția redacției relevă o situație complexă de bullying repetat în cadrul Școlii Questfield Pipera. Pe parcursul a peste opt luni, familia unui elev a semnalat în mod repetat agresiuni verbale, stigmatizare medicală și un climat de presiune constantă, fără a se regăsi în arhivele instituției dovezi ale unor intervenții documentate sau măsuri concrete care să întrerupă fenomenul. În această perioadă, conducerea școlii, inclusiv fondatoarea Fabiola Hosu, ar fi manifestat o lipsă de reacție scrisă formală, iar un răspuns verbal atribuit fondatoarei, citat de familie, relevă o poziționare ce poate fi percepută ca o presiune pentru retragerea copilului: „îți convine, bine; nu-ți convine, ești liber să pleci”.

Semnalările familiei și lipsa intervențiilor documentate

Conform corespondenței și documentelor analizate, familia elevului a transmis pe parcursul a opt luni multiple emailuri oficiale, în care a reclamat agresiuni constante şi un mediu ostil în școală. Aceste sesizări au fost adresate învățătoarei, conducerii administrative și fondatoarei instituției, solicitând intervenție, protecție și clarificări scrise. Cu toate acestea, din materialele puse la dispoziție nu rezultă existența unor răspunsuri scrise care să ateste aplicarea unor măsuri concrete, sancțiuni sau planuri de consiliere și monitorizare oficiale. Intervențiile invocate au rămas predominant la nivel verbal, informal, fără procese-verbale sau decizii asumate. Astfel, familia descrie o gestionare a situației cu un caracter preponderent informal, care a condus la escaladarea conflictului, în loc de remedierea acestuia.

Bullyingul și stigmatizarea medicală ca formă de umilire

Începând cu primele săptămâni ale sesizărilor, elevul ar fi fost ținta unor comportamente agresive repetate, inclusiv jigniri, umiliri publice și excludere socială. Potrivit relatărilor, în cadrul colectivului a fost folosită în mod frecvent o etichetare medicală, exprimată prin sintagma „crize de epilepsie”, utilizată nu în scop educațional sau de protecție, ci ca instrument de batjocură și marginalizare. Specialiști consultați de redacție consideră această practică ca o formă agravată de bullying, cu efecte psihologice negative profunde asupra copilului, indiferent de existența unei afecțiuni medicale reale. Lipsa unor reacții ferme și documentate din partea școlii a permis perpetuarea stigmatizării medicale, care a funcționat ca un mecanism de umilire colectivă și justificare a excluderii sociale.

Răspunsul instituțional: între tăcere administrativă și mesajele de descurajare

Analiza corespondenței indică faptul că răspunsurile instituției au fost în principal verbale și generale, fără consemnări scrise care să asigure trasabilitatea intervențiilor. Familia a reclamat faptul că sesizările au fost interpretate uneori drept „dinamică de grup” sau „problemă de adaptare”, ceea ce a condus la minimalizarea gravității situației. În acest context, fondatoarea școlii, Fabiola Hosu, ar fi exprimat într-o discuție directă o poziție sintetizată astfel: „îți convine, bine; nu-ți convine, ești liber să pleci”. Acest răspuns, citat din documentele și declarațiile puse la dispoziție, poate fi interpretat editorial ca un semnal al unei abordări instituționale mai degrabă orientate spre evitarea conflictului decât spre rezolvarea efectivă a problemei. Este de menționat că școala nu a transmis un punct de vedere oficial în această privință până la momentul publicării.

Documentul informal Family Meeting Form versus procedurile instituționale

În locul unor decizii administrative scrise, instituția a pus la dispoziție un formular intitulat Family Meeting Form, care consemnează existența unor discuții, însă fără să stabilească responsabilități clare, termene de implementare sau măsuri concrete. Din punct de vedere jurnalistic, un astfel de document nu oferă cadrul procedural necesar pentru o gestionare eficientă și verificabilă a situației. Lipsa unor rapoarte interne asumate sau planuri de intervenție clar definite indică o abordare formală a situației, fără aplicarea unor măsuri substanțiale. Această practică poate duce la diluarea responsabilității și la menținerea unui climat educațional nesigur.

Confidențialitatea sesizărilor și impactul expunerii copilului

Familia a solicitat în mod repetat respectarea confidențialității informațiilor referitoare la situația copilului, avertizând asupra efectelor negative ale divulgării acestora în cadrul clasei sau comunității școlare. Totuși, documentele și relatările obținute indică faptul că aceste solicitări nu au fost respectate în mod eficient, iar copilul ar fi fost expus unor situații de presiune psihologică, inclusiv prin interpelări publice formulate de către cadre didactice. Specialiștii considera că astfel de practici pot constitui o formă de presiune instituțională, afectând negativ echilibrul emoțional al elevului și creând un climat educațional inadecvat.

Reacția fondatoarei și implicarea juridică

Potrivit documentelor, fondatoarea Fabiola Hosu a intervenit activ abia după mai bine de opt luni de la debutul sesizărilor, în contextul în care familia copilului a implicat o echipă de avocați și a transmis notificări formale cu caracter juridic. Această întârziere ridică întrebări privind criteriile care determină reacția instituțională și indică faptul că protecția copilului a devenit o prioritate doar după escaladarea formală a conflictului. Această cronologie este relevantă pentru înțelegerea modului în care gestionarea situației de bullying la Questfield Pipera a fost influențată de presiunea juridică, și nu exclusiv de evaluarea educațională și umană a cazului.

Elemente esențiale ale investigației

• Bullying repetat și escaladarea comportamentelor agresive pe durata a opt luni;
• Lipsa unor răspunsuri scrise și măsuri documentate din partea școlii;
• Utilizarea stigmatizării medicale ca instrument de marginalizare;
• Presiuni percepute asupra familiei pentru retragerea copilului;
• Gestionarea confidențialității cu deficiențe și expunerea elevului;
• Intervenția fondatoarei după implicarea juridică a familiei;
• Absența unor proceduri interne clare și trasabilitate administrativă;
• Riscul normalizării bullyingului în cadrul instituției.

Concluzii și întrebări deschise privind responsabilitatea instituțională

Cazul investigat la Școala Questfield Pipera evidențiază un posibil eșec instituțional în gestionarea situațiilor grave de bullying, caracterizat printr-o lipsă de reacție formală și măsuri concrete pe parcursul a peste opt luni. Documentele și relatările familiei indică faptul că, deși sesizările au fost făcute în mod repetat și argumentat, răspunsurile au fost preponderent verbale, iar intervențiile scrise și asumate administrativ au lipsit. Totodată, stigmatizarea medicală a fost tolerată și folosită ca formă de umilire, fapt care contravine principiilor fundamentale ale protecției copilului și valorilor declarate de instituție.

În absența unui punct de vedere oficial și documentat din partea conducerii Școlii Questfield Pipera, rămân întrebări fundamentale privind mecanismele reale de protecție a elevilor și capacitatea instituției de a-și asuma responsabilitățile educaționale și administrative. Această investigație subliniază necesitatea unui cadru procedural clar, a unei trasabilități riguroase și a unei atitudini proactive în fața fenomenelor de bullying și stigmatizare, pentru a asigura un mediu educațional sigur și echitabil pentru toți elevii.